duminică, 8 octombrie 2017

De la Marele Răzbel la Marea Unire, 19 octombrie, ora 18:30

Joi, 19 octombrie 2017, la ora 18:30, Asociația Istoria Artei vă invită la un nou eveniment cultural organizat în parteneriat cu Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, în str. Batiștei nr. 15.



Acesta încheie proiectul cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire: fapte de vitejie, consemnări, monumente” inițiat de Asociația Istoria Artei la începutul anului și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în sesiunea I/2017 Patrimoniu cultural material.

http://marelerazbelmareaunire.blogspot.ro/

I. Ateliere de bune practici:

Monumente de for public comemorative bucureștene
istoric drd. Cezar Petre Buiumaci

România a participat la prima mare conflagraţie mondială în scopul realizării marelui desiderat: Unirea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei cu Ţara. Sacrificiul de pe câmpul de luptă se ridică la aproape 900.000 de vieţi. Pentru a cinsti jertfa acestor vieţi plătite de poporul român în Primul Război Mondial au fost ridicate în Bucureşti o serie de monumente de for, dintre care unele au intrat în teritoriul oraşului ca urmare a extinderii urbane, iar altele nu mai există astăzi.

Dumitru Mățăoanu și monumente comemorative din Argeș
istoric dr. Florentina Udrea

Recunoștința față de moartea eroică a zecilor de mii de soldați din județul Argeș, care s-au jertfit în Marele Război, s-a concretizat în ridicarea a numeroase monumente comemorativ-funerare după 1919, de cinstire a memoriei celor căzuți în lupte pentru realizarea României Mari.
La campania de ridicare a acestora și-au adus contribuția pe lângă comunitatea locală, primării, prefecturi, Societatea "Mormintele eroilor căzuți în război"(sub înalta ocrotire a Reginei Maria), Ministerul Apărării Naționale și Societatea artiștilor și sculptorilor români. Această ultimă instituție va avea un rol foarte important în ridicarea monumentelor, încă din 1919, când se atrăgea atenția ca monumentele să fie realizate de sculptori români, și în același timp se recomanda o listă ce cuprindea 25 de tineri sculptori români (mulți dintre ei participanți la Marele Război). Principiile enunțate de președintele Societății artiștilor și sculptorilor români au influențat deciziile a numeroase instituții ale vremii, printre care și prefectura de Muscel, care cerea primăriilor locuri corespunzătoare și comenzi sculptorilor consacrați pentru ridicarea monumentelor.
Printre aceștia se numără și sculptorul Dumitru Mățăoanu, originar din Mățău/Câmpulung Argeș, care în Primul Război Mondial a fost mobilizat pe lângă Marele Cartier General al Armatei, și trimis pe front unde realizează numeroase schițe și crochiuri militărești. Mățăoanu va fi unul dintre cei care răspund comenzilor și va executa sculptura monumentelor din: Bălilești, Budișteni, Câmpulung Muscel, Mățău, Rucăr, Valea Popii.
Comunicarea prezintă informații despre trei monumente comemorative (fiecare având o altă tipologie): Câmpulung Muscel, Mățău, Rucăr.

II. Atelier de lectură publică:
Memorialistica de război
istoric de artă dr. Oana Marinache

O scurtă prezentare a memoralisticii de război publicată recent de principalele edituri de anvergură națională, precum și mărturiile consemnate în publicațiile Editurii Istoria Artei.

Evenimentul se va desfășura în limba română, iar accesul la eveniment este gratuit.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.





















joi, 31 august 2017

Monument comemorativ, Pietrosani

Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial care se află în com. Pietroșani jud.Teleorman, fostă proprietate Știrbey.

Foto: Nae Riglea

Monumentul este opera sculptorului Dimitrie Mățăuanu și a fost dezvelit în anul 1928, la zece ani de la Marea Unire. A costat 650 000 lei la vremea aceea, banii fiind strânși prin subscripția publică a locuitorilor comunei, în fruntea cărora s-au aflat ing. Marius Constantinescu, administratorul Fermei-model Pietroșani (înființată la 1 septembrie 1919 pe locul moșiei expropriate de la Martha de Blome-si Elsa de Gerliczy, fiicele principelui Dimitrie B.Știrbey) și înv. Teodor Popescu, directorul Școlii de băieți „Principele Dimitrie B.Știrbey” din localitate.

Este de remarcat că atât marele sculptor monumentalist Dimitrie Mățăuanu, care a dăruit țării 27 de monumente ale eroilor, cât și ing. Marius Constantinescu și înv. Teodor Popescu au luptat în Războiul de Întregire.

Monumentul este o statuie reprezentând un ostaș care ridică victorios drapelul deasupra capului cu mâna dreaptă,iar cu mâna stângă ține arma în poziție verticală, statuia fiind așezată pe un piedestal înalt de piatră. Pe fețele laterale ale piedestalului sunt aplicate basoreliefuri în bronz înfățișând scene din război și sunt gravate numele celor 139 de eroi ai comunei, alături de cuvintele:
„Patria recunoscătoare eroilor din comuna Pietroșani, morți în războiul pentru reîntregire 1916-1919.
De-a pururi cinste lor”. Iar ceva mai jos, îndemnul: „Opriți-vă o clipă!”

Monumentul este impozant, are 7,5 m înălțime și într-o statistică din anul 1937 (A.N.R.) a monumentelor eroilor din sudul României Mari (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) figurează al patrulea, ca preț (după cele din orașele Corabia, Bușteni, Oltenița), iar dintre monumentele create de Dimitrie Mățăuanu este primul. Este amplasat la intrarea în localitate dinspre Giurgiu, în fața fostei Ferme-model, adică în fața ecaretelor moșiei Știrbey.

Prof.dr.Marcel Țena (Pietroșani)

miercuri, 30 august 2017

luni, 28 august 2017

duminică, 27 august 2017

joi, 24 august 2017

miercuri, 23 august 2017

Eroi aviatori



Sursa: Cultul eroilor nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1931

marți, 22 august 2017

Troițe comemorative




Sursa: România eroică, nr. 3-4, martie-aprilie 1931

















Sursa: Cultul eroilor